Ce este Acordul General de Investiții?

The acord general de investiții este un acord care reglementează toate relațiile dintre un intermediar financiar și client și care trebuie întocmit în scris, conform regulii art. 23 Decretul legislativ nr. 58/1998 (Tenutul Financiar sau TUF), sub sancțiunea nulității contractului.

De asemenea nulitateadică respingerea tuturor ordinelor de cumpărare și vânzare care implică investitorul, având în vedere acest caz juridic specific, este aplicabilă doar de către client în mod deschis, care este liber să o aplice în întregime sau să o execute numai pentru unele investiții greșite.

Nu există un model specific pentru întocmirea unui contract general de investiții, așa că este important de știut că, la redactare, acest tip de contract trebuie:

• precizați serviciile prestate și caracteristicile acestora;
• stabileste perioada de valabilitate si modalitatile de reinnoire a contractului;
• stabilește metodele care trebuie adoptate pentru modificările aduse contractului în sine;
• indicați modalitățile prin care clientul sau investitorul poate emite ordine și instrucțiuni;
• prezice frecvența, tipul și conținutul documentației care urmează a fi furnizată clientului care raportează activitatea desfășurată;
• indică și reglementează, în negocierea, primirea și transmiterea comenzilor, procedurile de stabilire și completare a finanțării sau garanției operațiunilor dispuse, precizând separat mijloacele stabilite pentru executarea operațiunilor privind instrumente financiare derivate și warrants;
• indica orice alte conditii contractuale convenite cu clientul pentru prestarea serviciului.

Când un contract general de investiții este nul

Acolo valabilitate a unui contract general de investiții a fost întotdeauna o întrebare veche, deoarece jurisprudența a dat opinii contradictorii de-a lungul anilor.

Mai exact, au existat două orientări opuse.

Potrivit unei prime teze, un contract devine valabil atunci când clientul semnează formularul contractual care conține contractul-cadru, sau partea din contract care stabilește condițiile generale.

În opinia judecătorilor și autorilor care s-au conformat acestei teze, cerința formală ar trebui, în acest caz, considerată respectată, deoarece interesul investitorului pentru cunoaștere, transparență și scop de informare ar fi garantat.

În acest caz, nu ar fi necesar semnătura intermediarului financiar astfel încât contractul să fie considerat valabil.

Voința investitorului trebuie să fie exprimată în scris, în timp ce cea a intermediarului financiar poate fi exprimată și sub alte forme, adecvate pentru a releva, chiar și prezumtiv, existența consimțământului acestuia, precum de exemplu întocmirea textului contractual, colectarea a abonamentului clientului, livrarea contractului sau executarea acestuia.

În acest sens, Curtea Supremă pronunțase pentru prima dată în 2012:

„Prevederea de formă cuprinsă în articolul 23 din decretul legislativ nr. 58 din 1998 este satisfăcută de semnarea contractului doar de către investitor, atunci când copia produsă în instanță de client poartă mențiunea „o copie a prezentului contract ne-a fost livrată de către dumneavoastră”. Cerința formei scrise este respectată și atunci când, la semnarea contractului doar de către investitor, banca produce o copie a contractului în instanță, sau banca își demonstrează disponibilitatea de a folosi contractul însuși, rezultat din acte multiple efectuate în cursul cursul relației (de ex. comunicarea extraselor de cont).”

Această concluzie ar deriva și din necesitatea de a evita o citire a art. 23 cit., neeficientă pentru piața financiară, vizând evitarea unei utilizări oportuniste a cerinței de formă.

O altă orientare jurisprudențială susține însă că a acord-cadruun contract general de investiții, este nul atunci când nici nu a fost subscris de intermediarul financiar.

Orientare confirmată și de Curtea de Apel din Bologna printr-o sentință din 19 mai 2015:

„Abonamentul nu poate fi dovedit prin texte, prezumții sau chiar mărturisiri…; dovada relativă nu poate fi furnizată nici prin înscrisuri transmise ulterior în cursul relației (Cas. 7283/13 substanțial disonante față de Cass. 4564/2012), nici cu prezentarea în instanță de către subiectul căruia îi lipsește semnătura că ( în afară de data intrării în vigoare a efectelor unui consimțământ exprimat astfel) cererea de nulitate atrage „revocarea propunerii” căreia i se poate asimila scrisul venit de la o singură parte”.

Acesta este doar un exemplu, au existat și alte cauze precum, ca să numim alta, decizia de Casație nr. 5919 din 24 martie 2016 sau nr. 8395 din 27 aprilie 2016.

Această teză este susținută și de articolele 1326 și 1350 din codul civil, potrivit cărora, pentru ca un contract să fie considerat încheiat, este necesar un schimb de consimțământ între părți, care trebuie să aibă loc, pentru ambele părți contractante, în forma cerută de lege sau scrisă. Nulitatea pedepsei.

Asadar, pana in prezent, un client, adica investitorul, este liber sa solicite nulitatea contractului pentru unele operatiuni efectuate de intermediarul financiar, cu stiinta ca acesta din urma poate contesta aceasta decizie.

Decizia finală va fi apoi luată în instanță. Așadar, dacă vă gândiți să anulați un contract general de investiții cu un intermediar financiar, vă recomandăm să aveți și contactul unui bun avocat.

Dacă, pe de altă parte, sunteți interesat să descoperiți și să înțelegeți mai bine lumea investițiilor, atunci vă invităm să vă alăturați lumii noastre. comunitate gratuit, unde puteți găsi o mulțime de informații utile pentru a aborda această realitate.